"Strada Domnita Anastasia era o straduta ingusta, pietruita, cu case vechi care ascundeau curti interioare pline de verdeata si arbori. La parterul lor se aflau mici magazine cum era micul atelier de reparat ceasuri unde pictorul si-a reparat ceasul de buzunar marca Paul Garnier mostenire de familie. Pe la inceputul anilor `70, strada Domnita Anastasia a fost largita, demolandu-se casele care se aflau vis a vis de Muzeul Gheorghe Tatarescu. In locul acestora s-a construit un bloc modern cu apartamente pentru artisti plastici iar la parter noua agentie de turism Tarom. Odata cu demolarea caselor au disparut si oazele de verdeata cu exceptia unui otetar bine crescut. Norocul lui a fost acela ca era folosit drept stalp pentru cablurile electrice care alimentau santierul. Pentru constructori nu reprezenta nimic, dar pentru pictor era singurul copac, singura pata de verdeata pe care o vedea pe fereastra atelierului atunci cand picta. "
" Simtind ca zilele copacului se scurteaza, montandu-se tablourile electrice si disparand cablurile care-l infasurau si mai ales tragand cu urechea la discutiile legate de asfaltarea trotuarului si de "pomu` ala care sta in cale", pictorul impreuna cu fiul sau, pe atunci elev la liceu, a executat o placheta metalica inscriptionata "Arbore ocrotit" exact ca cele originale. Seara dupa ce muncitorii au parasit santierul au montat placuta pe otetar. A doua zi mare le-a fost mirarea muncitorilor, dar cu primaria nu poti sa te pui. Asa ca in loc sa taie copacul l-au imprejmuit in asa fel incat sa nu fie cumva deteriorat. Cu timpul cuiele au ruginit si placuta "Arbore ocrotit" a disparut, dar otetarul isi recistigase intre timp dreptul la viata. Astfel, pana in anii `90 acel otetar a fost singurul copac de pe strada Domnita Anastasia, in prelungirea strazii Eforie."