Pictura lui George Stefanescu e proiectia unei sensibilitati artistice care se rosteste cu simplitate, cu evidenta preocupare de a afla forma cea mai adecvata acestei confesiuni ce aspira sa cuprinda, fara ascunzisuri, fara echivoc, intreaga stare emotionala, toate gandurile prilejuite de contemplarea lumii, a necontenitelor ei preschimbari.

Ea este confesiunea directa, rostita clar, a unui artist de autentica sensibilitate, a carui meditatie grava respinge emfaza si cauta formele cele mai limpezi de comunicare cu privitorul.

O comunicare ale carei rezultate se masoara cu aceasta emotie pe care, la fel de sincer, o simtim in fata picturii lui.


DAN GRIGORESCU